De fiecare data cand ma gandesc la monumentalul roman al lui Marcel Proust, primul lucru care imi vine in minte e emblematicul episod al madeleinelor - amintirea aromei copilariei ce ii permite sa evoce intreaga sa experienta din primii ani de viata... Si cu aceasta aroma invadandu-mi simtul olfactiv ma intreb daca e nevoie doar de un stimul puternic pentru a ne aduce aminte trecutul.
Amintirile ne definesc pe multi dintre noi. Unii ne amintim spontan franturi, miresme, gesturi, altii avem deja-vu-uri atunci cand ne asteptam mai putin si, violent luati prin surprindere, patrundem cateva secunde in taramul de trecere al reveriei - sa fie vis? sa fie realitate?
O mare parte insa traim printre amintiri si din amintiri...Cu stupoare constat ca acestia din urma savureaza doar dulcele clipelor trecute, la fel cum Marcel savura madeleina langa o cescuta de ceai aromat. Ce mai conteaza daca e vis sau realitate? E bine ca .. e bine. Si atat. Dar oare cand e momentul intoarcerii pe taramul realitatii? Cand se termina madeleina? Cand se termina ceaiul? Acum?
Raspunsul e simplu: exista 3 timpuri - la origine verbale - ale actiunii: trecut, prezent si viitor.
1. traim in trecut, deoarece stimulii (lumina, gust, auz) care se reflecta de pe obiecte la oameni are nevoie de timp pana sa ajunga pe receptoarele ochiilor nostrii si pana cand creierul nostru sa proceseze imaginea trec multe clipe enorm de lungi (Source: Zsolt)
2. traim in prezent. De ce? Trecutul e divizat, e incalcit si tesut la fel ca plasa unui pescar: e continuu, e compus, e perfect, e mai mult ca perfect... Prezentul e numai unul: fac acum si aici si dupa ce am facut urmeaza viitorul, necunoscutul, imprevizibilul.
3. traim in viitor, deoarece creierul nostru niciodata nu se gandeste la prezent, se gandeste ce o sa faca in urmatoarele clipe (Source: Zsolt)
Cum raspunsul meu de filolog e incadrat intre doua explicatii de programator, se cere intrebarea (tot de filolog): cine isi doreste sa traiasca previzibil, cine isi doreste sa traiasca in trecut, cine isi doreste sa fie in cautarea timpului pierdut? Proust cu siguranta da, insa din cautarea sa a iesit unul dintre cele mai bune romane ale literaturii universale.
Asadar, daca din intoarcerea in timp nu iese nimic productiv (in afara momentelor in care sunetul produs de bolovanul ce se indreapta catre tine iti poate salva capul de la zdrobire), timpul trecut trebuie lasat in trecut, fie el perfect sau mai mult decat perfect. Daca din trairea in viitor ne alegem doar cu lucruri previzible, creierul nostru fiind cu juma' de pas inaintea noastra, ce facem cu prezentul? Pasim oare cu adevarat in acum si aici sau doar ne amagim ca, luand in mana o noua madeleina de pe farfurie, aroma va fi alta, mai puternica, mai profunda iar ceaiul nu se va fi transformat in apa chioara...
Amintirile ne definesc pe multi dintre noi. Unii ne amintim spontan franturi, miresme, gesturi, altii avem deja-vu-uri atunci cand ne asteptam mai putin si, violent luati prin surprindere, patrundem cateva secunde in taramul de trecere al reveriei - sa fie vis? sa fie realitate?
O mare parte insa traim printre amintiri si din amintiri...Cu stupoare constat ca acestia din urma savureaza doar dulcele clipelor trecute, la fel cum Marcel savura madeleina langa o cescuta de ceai aromat. Ce mai conteaza daca e vis sau realitate? E bine ca .. e bine. Si atat. Dar oare cand e momentul intoarcerii pe taramul realitatii? Cand se termina madeleina? Cand se termina ceaiul? Acum?
Raspunsul e simplu: exista 3 timpuri - la origine verbale - ale actiunii: trecut, prezent si viitor.
1. traim in trecut, deoarece stimulii (lumina, gust, auz) care se reflecta de pe obiecte la oameni are nevoie de timp pana sa ajunga pe receptoarele ochiilor nostrii si pana cand creierul nostru sa proceseze imaginea trec multe clipe enorm de lungi (Source: Zsolt)
2. traim in prezent. De ce? Trecutul e divizat, e incalcit si tesut la fel ca plasa unui pescar: e continuu, e compus, e perfect, e mai mult ca perfect... Prezentul e numai unul: fac acum si aici si dupa ce am facut urmeaza viitorul, necunoscutul, imprevizibilul.
3. traim in viitor, deoarece creierul nostru niciodata nu se gandeste la prezent, se gandeste ce o sa faca in urmatoarele clipe (Source: Zsolt)
Cum raspunsul meu de filolog e incadrat intre doua explicatii de programator, se cere intrebarea (tot de filolog): cine isi doreste sa traiasca previzibil, cine isi doreste sa traiasca in trecut, cine isi doreste sa fie in cautarea timpului pierdut? Proust cu siguranta da, insa din cautarea sa a iesit unul dintre cele mai bune romane ale literaturii universale.
Asadar, daca din intoarcerea in timp nu iese nimic productiv (in afara momentelor in care sunetul produs de bolovanul ce se indreapta catre tine iti poate salva capul de la zdrobire), timpul trecut trebuie lasat in trecut, fie el perfect sau mai mult decat perfect. Daca din trairea in viitor ne alegem doar cu lucruri previzible, creierul nostru fiind cu juma' de pas inaintea noastra, ce facem cu prezentul? Pasim oare cu adevarat in acum si aici sau doar ne amagim ca, luand in mana o noua madeleina de pe farfurie, aroma va fi alta, mai puternica, mai profunda iar ceaiul nu se va fi transformat in apa chioara...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu