Chupacabra

Greu cu metafora in discutii. Nu ca ne-am chinui noi prea tare sa luam lucrurile asa cum sunt, nici ca ne atrage la nebunie ideea de a crea intelesuri pe placul nostru.

Omului in general ii place sa i se explice "babeste" ce si cum, fie din lene de a face asocieri sau de a se informa, fie din nesecata dorinta de a-si confirma desteptaciunea ce l-a ajutat in procesul vizual-neuronal de a intelege ce a citit/auzit.

Daca vreti teorie, iaca: Chupacabra = sugator de capre, mulgator de capre sau, preferata mea, cel care suge de la gat. "Animalul" e considerat o specie ascunsa sau aparent disparuta.

V-am lamurit?

ECOmesajul

    A depasit de mult hartia dintr-o sticla aruncata in apa, scrisoarea din plic livrata de postas sau sms-ul de pe telefonul mobil. E dopat cu balegar 100% natural, de cea mai buna calitate, asadar ai zice ca nu contine aditivi de niciun fel. Lumea e innebunita sa il foloseasca cat de des si in orice imprejurare. Nu e nou pe piata, e deja consacrat, dar singurul nume de botez primit a fost al strabunicului-bunicului-tatalui: mesaj.
    Neajunsul lui nici el nu si-l cunoaste. Foloseste cuvinte, ca si inaintasii lui, incearca sa exprime, sa transmita, sa fie perceput si sa i se raspunda. S-a aliniat la cerintele secolului 21, 'stofa' lui e noua, croita dupa tiparul vechi si ingrasata cu batranul balegar. E foarte popular, se aude pe strada, in comunicate de presa, la televizor sau radio. Si jinjia il cunoaste. (despre jinjie intr-un post viitor)
    E inca in testare, uneori nu isi atinge scopul, dar are avantajul ca nu traieste 500 de ani ca masa plastica, ci se descompune foarte repede. Pentru a-l deosebi de restul, imi permit sa il numesc ECOmesaj. Il cunoasteti?

Despre cuceriri si sentimente (cu generatiile ante- si post- decembriste)

    Nu va speriati, nu ma apuca sentimentalismul excesiv la inceput de an. Ma ajunge din urma doar constientizarea faptului ca generatia post-decembrista m-a ajuns. Sunt in cluburi, sunt la supermarket si imping cosul de cumparaturi, sunt pe piata muncii, sunt colegi de birou cu mine. Au crescut. Primul sentiment legat de varsta mea care nu mai e frageda de ceva vreme a venit in momentul angajarii lui Vlad, care, licean fiind, a invatat "Glossa" lui Mihai Eminescu dupa lectiile tinute de mine. "Lumea e mica", o sa ziceti. Perfect de acord, dar hai sa nu intram in clisee. Hai sa ne gandim daca ne desparte ceva de generatia lor, in afara de prefixele ante- si post-.
    Faptul ca cei cu ante- au mai prins cozile la ratie, au fost pionieri sau soimi ai patriei, au mancat portocale numai la Craciun si au inghitit supradoze de iod in '86 nu e suficient. Nu faptele ma intereseaza aici, ci puternicul (sau nu) sentiment al posesiei, pe care multi dintre cei cu ante- il au adanc infipt in creieras si omniprezent in viata de zi cu zi.
     Ante-decembristii isi doresc sa aiba. Cucerirea lor se opreste de multe ori (dar nu mereu) la material, la stabil. Daca ATUNCI nu am putut avea, vrem acum si vrem sa putem face in Romania. Ma insel sau nu, (asta sa-mi motivati voi) patriotismul e inca sub steagul ante-. Cu steagul in mana mergem in concediu in Grecia sau Egipt, in Barcelona sau Praga, sa vedem cum e la altii si sa ne dorim sa fie si la noi la fel. Ne intoarcem mereu in tara cu sentimentul ca, pana la urma, nicaieri nu e ca acasa. Pe mine, dupa fiecare iesire, ma cuprinde sentimentul libertatii. Libertatea de a merge pe munte fara sa-mi fie frica ca o sa-mi sufle in ceafa un brigadier cu amenda-n mana, libertatea de a descoperi locuri putin calcate de talpa umana si de a culege cea mai frageda hriba, pentru ca stiu ca nu sunt protejate de lege. Varful muntelui romanesc e cel ce imi da mie sentimentele de libertate, de cucerire, de posesie.
    Post-decembristii isi lasa steagul acasa. Ei isi doresc mai mult sa simta. Au fost vindecati de posesie o data cu emigrarile masive pe la vecini, din pricina carora multi sunt separati de familie si de prieteni. Obisnuiti cu instabilitate sentimentala, cauta sa re-cucereasca libertatea sentimentala. Cauta sa fie aproape de cei dragi si sa fie liberi sa fie aproape.
   Nu asta e tot ce apropie si desparte cele doua generatii, sentimentele si cuceririle se intrepatrund bineinteles. Mie imi place sa cred ca, odata cu caderea regimului comunist, nu s-a creat dihotomia ante- si post-, ci libertatea de intrepatrundere, ca am ajuns in punctul in care nu mai aratam cu degetul vociferand "pe vremea voastra...". Raman cu sentimentul acesta si incerc sa il cuceresc pe deplin, intrebandu-va pe voi: Cum sunt cuceririle si sentimentele ante- si post-?