sâmbătă, 31 decembrie 2011

In 2012 se poarte costumul anticatastrofa

   Calendarul Maya prezice sfarsitul lumii, polii Terrei se inverseaza, cauzand catastrofe naturale in lant, exploziile solare continua sa loveasca pamantul, vin cutremurele, incendiile, inundatiile, tsunami-urile...
   Nicio grija, pana la noi nu ajung. Nici nu e nevoie, stim deja ca inundatiile si cutremurele nu ne doboara. Fulgerul romanesc nu loveste din cer, vine pe diagonala cu zeci de limbi care se intersecteaza.
   Din invatamant porneste clasa pregatitoare, alaturi de costul standard per elev dupa principiul "finantarea urmeaza elevul". Prin urmare, numarul elevilor dintr-o scoala scrie legea in urma careia dascalii au sau nu au bani pentru materialele scolare necesare, ce sa mai vorbim de apa curenta, gaz sau hartie igienica la buda.
   Nici la sanatate nu avem cer senin, ci plin de privatizari. Daca nu stiati, casele de sanatate publice vor disparea, fiind inlocuite de cele private, iar sistemul de urgenta va apartine si el privatilor. Nu va bucurati prea tare, contributia obligatorie la sanatate nu va asigura decat un pachet minim de servicii, deci mai scoatem ceva lei din buzunar, fie sa achitam facura la spital, fie sa investijm intr-o a doua asigurare de sanatate privata.
   Si daca prin sfaturi si vorbe buna nu putem tine in frau mania adultilor asupra minorilor, iaca-ta ca dascalii si parintii care lovesc pruncii vor fi amendati. Banii ajung in bugetul de stat, bineinteles.
   Cotorul fulgerului va fi, bineinteles, campania electorala urmata de chinuitor de mult asteptatele alegeri. Super Base ne-a anuntat ca nu mai candideaza, dar eu nu as sari in sus de bucurie. Ponta si Antonescu sunt inca pe baricade si nu doar victo-surprizele si crino-miracolele vor pluti pe scena politica, ci si alte mirari si uimiri autohtone.
   Cu locurile de munca si somerii nu stim ce se va intampla. Nu stim daca statul va avea fonduri sa acopere salariile si pensiile, dar stim ca ne paste un nou val de scumpiri la electricitate si combustibil.
   Cum sa le primim oare? Fiecare dupa puterea proprie. Unii o sa fuga de fulgere, altii o sa inoate contra curentului iar cativa se vor lasa trasi la fund. Ce ne facem cei care nu stim sa inotam si nici cu alergatul nu stam prea bine? Habar nu am. In lumea modei se zvoneste ca in 2012 se poarta costumul anticatastrofa. Cum o fi aratand el, din ce material e croit si cati lei ii scrie pe eticheta de pret, probabil nimeni nu stie.
   Asadar, cati dintre voi sunt dispusi sa isi puna la bataie economiile pentru concediu si sa procure mirobolantele straie?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu